Noi, femeile, povestim despre noi prin imagini. Statice sau mişcătoare, zâmbetele,
privirile, hainele şi podoabele noastre povestesc. Le spun celorlalţi despre
cum ne simţim (sau cum am vrea să ne simţim) în clipa aceea. Despre viaţa
noastră pe care o împodobim mai discret sau mai evident, şi pe care ne-o dorim
văzută. Da, ne dorim să fim văzute, păstrând, în acelaşi timp misterul. Iar podoabele
pe care le purtăm ne ajută, aruncând ochilor celor din jur aluzii si metafore.
Pentru că tot ce punem pe noi are
semnificaţie. Universală sau personală, cu ancorare în arhetipuri sau în
amintiri – obiecte cu semnificaţii şi ,,valoare sentimentală”.
Astfel, purtăm coliere care ne fac surori
cu Cleopatra, sau, mai ascunse, mici ineluşe din piatră sau scoică ce păstrează
in ele o clipă anume dintr-o vară anume; purtăm inele care proclamă regalitatea
şi impun sărutul mâinii sau simple cerculeţe care înconjoară inelarul şi sugerează
sclavajul conjugal; amulete şi talismane care să ne poarte noroc, să ne apere
de rău şi să ne protejeze gândirea magică.
Şi să atragă. Da, să atragă prvirile, să
cheme un anumit gest al mâinii care să atingă podoaba, să întrebe, să dorească
să ştie mai mult şi mai de aproape.
Dăruirea unei podoabe e un gest de intrare
în povestea personală a celei care o va purta. Sau nu. Pentru că acceptarea ei
poate însemna, dincolo de acceptarea omagiului, acceptarea intrării celui care
dăruieşte în propria poveste.
Făurirea unei podoabe e cu atât mai mult un
act magic. E transpunerea unei întegi poveşti într-un obiect de putere, care să
condenseze experienţe, invitaţi, intenţii, declaraţii... şi frumuseţe.
În momentul în care o femeie îşi făureşte
propriile podoabe, îşi ţine în mâini propria viaţă.
Invitaţia mea către voi este de a ne lucra
fiecare un colier în care să ne prindem toate experienţele. Fiecare poate fi
simbolizată printr-o mărgică, un charm, o floare, un obiect anume, care să
reprezinte pentru noi cât mai bine acea experienţă. Vom prinde în colierul
nostru trecutul, prezentul şi viitorul (sau variantele dorite de viitor – câte vrem).
Vom aduna la un loc clipele, zilele, anii. Ne vom revedea în deplină siguranţă
experienţele - şi vom alege să vorbim
despre ele sau nu, după dorinţă.
Vom putea aduce în trecut resurse din
prezent pentru ca trecutul să fie îmblânzit. Vom putea trimite şi ancora în
viitor tot ceea ce ne dorim. Şi ne vom purta apoi povestea vieţii cu
satisfacţia de a o fi trecut încă o dată, în mod conştient prin mâinile
noastre.
p.s. daca va doriti aceasta experienta, dati-mi un semn :)