duminică, 27 aprilie 2014

Înşir-te mărgărite – povestea vieţii în mărgele



Noi, femeile, povestim despre noi  prin imagini. Statice sau mişcătoare, zâmbetele, privirile, hainele şi podoabele noastre povestesc. Le spun celorlalţi despre cum ne simţim (sau cum am vrea să ne simţim) în clipa aceea. Despre viaţa noastră pe care o împodobim mai discret sau mai evident, şi pe care ne-o dorim văzută. Da, ne dorim să fim văzute, păstrând, în acelaşi timp misterul. Iar podoabele pe care le purtăm ne ajută, aruncând ochilor celor din jur aluzii si metafore.
Pentru că tot ce punem pe noi are semnificaţie. Universală sau personală, cu ancorare în arhetipuri sau în amintiri – obiecte cu semnificaţii şi ,,valoare sentimentală”.

Astfel, purtăm coliere care ne fac surori cu Cleopatra, sau, mai ascunse, mici ineluşe din piatră sau scoică ce păstrează in ele o clipă anume dintr-o vară anume; purtăm inele care proclamă regalitatea şi impun sărutul mâinii sau simple cerculeţe care înconjoară inelarul şi sugerează sclavajul conjugal; amulete şi talismane care să ne poarte noroc, să ne apere de rău şi să ne protejeze gândirea magică.
Şi să atragă. Da, să atragă prvirile, să cheme un anumit gest al mâinii care să atingă podoaba, să întrebe, să dorească să ştie mai mult şi mai de aproape.

Dăruirea unei podoabe e un gest de intrare în povestea personală a celei care o va purta. Sau nu. Pentru că acceptarea ei poate însemna, dincolo de acceptarea omagiului, acceptarea intrării celui care dăruieşte în propria poveste.
Făurirea unei podoabe e cu atât mai mult un act magic. E transpunerea unei întegi poveşti într-un obiect de putere, care să condenseze experienţe, invitaţi, intenţii, declaraţii... şi frumuseţe.

În momentul în care o femeie îşi făureşte propriile podoabe, îşi ţine în mâini propria viaţă.

Invitaţia mea către voi este de a ne lucra fiecare un colier în care să ne prindem toate experienţele. Fiecare poate fi simbolizată printr-o mărgică, un charm, o floare, un obiect anume, care să reprezinte pentru noi cât mai bine acea experienţă. Vom prinde în colierul nostru trecutul, prezentul şi viitorul (sau variantele dorite de viitor – câte vrem). Vom aduna la un loc clipele, zilele, anii. Ne vom revedea în deplină siguranţă experienţele  - şi vom alege să vorbim despre ele sau nu, după dorinţă.
Vom putea aduce în trecut resurse din prezent pentru ca trecutul să fie îmblânzit. Vom putea trimite şi ancora în viitor tot ceea ce ne dorim. Şi ne vom purta apoi povestea vieţii cu satisfacţia de a o fi trecut încă o dată, în mod conştient prin mâinile noastre.


p.s. daca va doriti aceasta experienta, dati-mi un semn :)

sâmbătă, 12 aprilie 2014

un zarzar mic...


Saptamana trecuta, prin fatza ferestrei trenului imi treceau in goana pomisori infloriti. Negru subtire si delicat, cu alb si verde. Uneori, cu roz si verde. Sau doar verde. Sau alb, sau roz. Desenati cu precizie pe pamantul brun care parea, de departe, dulce. Strafulgerari din Toparceanu si Ionel Teodoreanu: zarzari cu dragoste.