sâmbătă, 27 decembrie 2014

2014: mărgele, poveşti şi terapie – câteva repere



La final de an şi după doi ani şi jumătate de mărgelit pot să spun că în sfârşit mi s-a cristalizat  viziunea (adică m-am prins şi eu despre ce şi cum) asupra artei mele. Adică ce vreau de la mărgelele astea cu care colaborez de atâta vreme - o viata de copil...

Păi să o iau de la început. O rădăcină a povestii margelelor mele încă dansează cu femeile sălbatice... Clarisa Pinkola Estes în ,,Femei care aleargă cu lupii” povesteşte despre modul în care şi-a sintetizat într-unveşmânt istoria personală. Mi-am dorit să fac şi eu aşa ceva, doar că nu am răbdare să cos. Un asemenea travaliu poate dura o zi sau o lună – mult. Dar ideea a rămas şi s-a răsucit în jurul podoabelor, aşa cum şi la cumpărături, în orice magazin de haine, tot la podoabe mă uit (dar asta e o altă poveste...). Din când în când mai cochetez cu ideea de a lucra şi haine (dacă vreţi să vă lăsaţi un pic fascinaţi căutaţi-le pe Ruth Rae sau Ioana Tănase... şi, poate, cândva şi păpuşi... vezi la Barb Kobe...).

Şi totuşi, lucrul meu cu mărgelele începuse deja, aşa că mi-a fost mult mai uşor să mă gândesc la poveşti cu mărgele. M-a cucerit Robin Atkins în ,,One Bead at a Time”, prima ei carte în care arată diferite piese brodate cu mărgele, piese în care îşi coase, mărgică cu mărgică, evenimente din viaţă, stări, experienţe. Mai aproape de ceea ce vreu eu, dar totuşi mult pentru timpul şi răbdarea de care dispun acum.

Apoi am găsit povestea unui proiect care încearcă să redea întreaga istorie a lumii în şiraguri de mărgele. Mult mai aproape de ceea ce mi se potriveşte. Aici nevoia de a condensa întreaga istorie a lumii într-o realitate materială observabilă dintr-o dată se apropie mai mult de nevoia mea de sinteză.

Şi între timp am aprofundat explorarea liniei timpului, tehnica mea preferată din toată istoria mea (de dezvoltare) personală... şi am (re)descoperit Sandplay (după experienţele de sandpainting )– uau, ce de revelaţii... din nou, toată lumea şi toată viaţa (sau măcar bucăţi bine definite din ele) se adună în faţa mea...

Ok, să zicem că astea ar fi originile, interdependente şi legate cu o mie de alte exemple ale puterii simbolurilor şi simbolizării (şi cât de mult mi-ar plăcea să fac şi art journaling, şi altele asemenea...).

Ei da, din toate astea la un loc s-a adunat ceea ce fac acum şi îmi doresc să fac în continuare.
Clarificarea s-a produs în momentul în care am început să vorbesc despre asta. În momentul în care am fost întrebată cuvintele s-au legat ca mărgelele... În toamna asta am povestit într-un interviu şi apoi într-un articol despre ce înseamnă mărgelele pentru mine şi cum se răsucesc ele în terapie cu ajutorul poveştilor.

Şi am înţeles şi eu, în sfârşit, povestind şi altora, ce am de făcut. E vorba de un travaliu de traducere şi interpretare a poveşilor personale în blazoane personale. Un fel de muncă heraldică într-o variantă feminizată şi purtabilă (da, asta e, se potriveşte în special femeilor). Pentru că şi podoabele de război şi cicatricele de război merită povestite, arătate, purtate, onorate.

Cum se desfăşoară? Simplu, în timp ce se spune povestea, se aleg piesele. La repovestire se aranjează. Din când în când se pune câte un deget pe una din ele, care atunci pare că are ceva de adăugat. Se mai schimbă câte o piesă, se adaugă, se scoate, se plasează în altă parte. Se urmăreşte de fiecare dată sensul schimbării. Se caută, se provoacă, se amplifică. Se discută, se reinterpretează, se simplifică. Povestea finală se înşiră pe un suport şi se poartă o vreme. În timp ce se poartă e încă vie şi se poate rescrie. Şi se mai petrec şi alte lucruri despre care nu se poate povesti: câte un hohot de râs sau o lacrimă, mărgele care nu vor cu nici un chip să stea acolo unde sunt puse şi se rostogolesc singure până la locul potrivit, zale care nu se închid sau nu se deschid, noduri magice care se înnoadă şi se deznoadă singure...

Ei, da, bine aţi venit în lumea mea!
(imaginea reprezintă povestea vulpii de deşert după ce Micul Prinţ s-a întors pe steaua lui)


La mulţi ani!

vineri, 31 octombrie 2014

Perle de grasime.



un fel de harta a corpului meu in timp. rotund, de marime diferita in momente diferite, cu provocari diferite. restrans sau extins in functie de cata nevoie are istoria in acel moment sa-si depoziteze arhivele.cu momente de constientizare si de uitare, diluand experientele sau filtradu-le pentru o mai buna oglindire. in oglinzi rotunde si ele. 
un moment de sarbatoare, de hora, de frumusete.
apoi, istoria reperandu-se din ce in ce mai constient.cu dosarele asezate in ordine, fara marturii inutile. fara oscilatii date de marile perioade de curatenie, cu martorii dati afara din dosare. dosarele de carton cu copertile zdrentuite schimbare cu unele mai suple, din folii de plastic transparente. 
si, in cele din urma, cazul clasat. 

duminică, 1 iunie 2014

Happy birthday to me!

Doi ani de mărgelit in joacă, in Joc.
Moment de bilanţ, stabilire de noi obiective.

Buun... sa vedem ce a fost şi ce va fi la anul... care tocmai incepe.
Anul doi – mărgelitul a fost un hobby care s-a autoînteţinut. Anul trei – e cazul de ceva profit, să zicem un minim de 200 de lei pe lună. Asta înseamnă mai multe vânzări şi/sau mai puţine cheltuieli pe materiale si/sau mai multă imaginaţie, ca să iasa nişte chestii atât de grozave incât...

Nu cred că-mi voi trăda brandul dacă trec şi la lucrul cu pietre semipreţioase, nu? La sticlă oricum nu renunţ. Şi voi trece din când în când de la podoabă la obiectul artistic. Care să zică fără să facă ceva.

Anul doi – m-am făcut cunoscută prin pagina de facebook şi blog. Anul trei – pe lângă un articol pe blog săptămânal şi minim un album pe pagină ar merge şi nişte articole pe alte bloguri sau pagini ale unor reviste de specialitate...

Anul doi – am dat mai departe ce ştiu şi îmi place prin workshopuri şi şezători – trăiască şi înfloreasca Caffe dArthe, minunata mea gazdă. Anul trei – accentul va fi pe trecerea de la artizanat la artterapie. Deocamdata la Estuar. Apoi, in cabinetul care o să fie. Şi, bineinteles, si în ceainărie. Pentru simplul motiv că în cabinet n-or sa fie prăjituri...

Anul doi – am fost la ceva târguri, mai mult pentru socializare decât pentru vânzare. In anul trei ce-ar fi să le iau ceva mai în serios? Că la târg, cei asemenea mie se duc să vândă, nu? În plus, vreau o expoziţie. Nu spun aici unde. Dar vă ţin la curent şi vă invit...
Iar în ceea ce priveşte socializarea... urmează trecerea de la relaţii punctuale la comunităţi. Şi deja se petrece.
Şi pentru că anul trecut zic eu că pe lângă obiective, a fost important şi descântecul pe care mi l-am (des)cântat, iată-l şi pe cel de anul acesta:

,,Mărgică, rostogoleşte-te şi dă de veste,
Că tu ştii bucura şi lumina,
Că poţi înfrumuseţa şi vindeca,
Şi adu-i în preajma mea

Pe cei cu mine asemenea.

marți, 27 mai 2014

Namaste!


Duminica 25 mai am margelit la Muzeul Satului, in cadrul festivalului indian Namaste India. Si ce drag mi-a fost... Am lucrat mandale din margele impreuna cu mici printese, incredibil de rabdatoare si talentate. Si cu mamicile lor, surprinse si ele de talentul si rabdarea fetelor. Si, in cele din urma, atrase si ele in joc :)
E adevarat, si oricine margeleste stie, ca in clipa in care ai luat cateva margele intre degete, timpul trece in mod diferit, iar ceea ce se petrece in jur nu mai are importanta. Dar nu credeam ca acest lucru poate sa fie valabil si la 4-10 ani, cand in jur exista atatea ispite si chiar ateliere mai adecvate varstei. Nu credeam ca va exista atata rabdare pentru margelutele mici-mici; dar, pe de alta parte, si degetele care le-au manuit au fost mici-mici...
Nu-mi imaginam ca o printesa, dupa ce a stat mai mult de o ora aplecata asupra podoabei in lucru, dupa o plimbare isi va trage mama inapoi ,,sa mai punem un rand de margelute".
Speram si m-am bucurat sa vad ca asa a fost: sa placa, sa atraga, sa uneasca mamele si fiicele intru faurirea frumusetii...
Ma simt binecuvantata. A fost  cel mai frumos atelier de pana acum, dupa un an de sezatori si joaca. 
Multumesc printeselor care au margelit cu dragalasenie alaturi de mine si mamicilor care le-au incurajat. Multumesc Creative Arts pentru experienta.

Va astept in continuare la sediul Creative Arts pentru un curs de margelit. Si va poftesc sa rasfoiti virtual si celelalte cursuri, care mai de care mai grozave.

marți, 13 mai 2014

Surse si resurse - magazinele mele preferate.

Am norocul sa am un magazin de margelit la cealalta scara a blocului unde locuiesc, unul foarte aproape de locul de munca, vreo doua-trei in drum, fara sa fac un ocol prea mare... si mai comand si on-line, pentru ca, evident, sunt unele lucruri pe care le gasesc acolo si numai acolo.

Asa ca sunt clienta fidela pentru:
Margelutze - magazin din Constanta de unde imi iau flori si frunze din sticla. Alte frunze si flori de sticla, mai mititele am luat de pe Breslo, de la Tensha.
Pentru chestii de-astea:

Chestii pe care le rasucesc folosind sarma argintata de 0,25 sau de 0,4 mm. Pe care o iau de la SaMargelim. Cand ies de la serviciu, sau, daca n-am rabdare, cand ma duc. Tot de acolo imi iau si accesoriile metalice, si mare parte din charmuri. In special cheile, le-am golit magazinul de chei.
Daca am nevoie de ceva chestii festive, pentru ocazii deosebite, cand plec de acasa, sau cand ma intorc, in functie de ora, dau o fuga pana la vecini, la FarZat. Multe chestii simpatice si la ei.
Daca am drum cu tramvaiul 1, ma opresc la Obor unde sunt vreo 7 mercerii sau dau o fuga pana pe Mosilor, la Biju Planet. Le-am pus aici adesea din Constanta, eu acolo i-am descoperit acum doi ani - in Bucuresti sunt de anul trecut, cu magazinul de pe Mosilor si cel de langa Perla.

Desigur, mai sunt si alte magazine grozave. daca nu nenumarate, macar multe. Dar pentru nivelul meu actual, acestea sunt perfecte si le multumesc pentru aprovizionare.

duminică, 27 aprilie 2014

Înşir-te mărgărite – povestea vieţii în mărgele



Noi, femeile, povestim despre noi  prin imagini. Statice sau mişcătoare, zâmbetele, privirile, hainele şi podoabele noastre povestesc. Le spun celorlalţi despre cum ne simţim (sau cum am vrea să ne simţim) în clipa aceea. Despre viaţa noastră pe care o împodobim mai discret sau mai evident, şi pe care ne-o dorim văzută. Da, ne dorim să fim văzute, păstrând, în acelaşi timp misterul. Iar podoabele pe care le purtăm ne ajută, aruncând ochilor celor din jur aluzii si metafore.
Pentru că tot ce punem pe noi are semnificaţie. Universală sau personală, cu ancorare în arhetipuri sau în amintiri – obiecte cu semnificaţii şi ,,valoare sentimentală”.

Astfel, purtăm coliere care ne fac surori cu Cleopatra, sau, mai ascunse, mici ineluşe din piatră sau scoică ce păstrează in ele o clipă anume dintr-o vară anume; purtăm inele care proclamă regalitatea şi impun sărutul mâinii sau simple cerculeţe care înconjoară inelarul şi sugerează sclavajul conjugal; amulete şi talismane care să ne poarte noroc, să ne apere de rău şi să ne protejeze gândirea magică.
Şi să atragă. Da, să atragă prvirile, să cheme un anumit gest al mâinii care să atingă podoaba, să întrebe, să dorească să ştie mai mult şi mai de aproape.

Dăruirea unei podoabe e un gest de intrare în povestea personală a celei care o va purta. Sau nu. Pentru că acceptarea ei poate însemna, dincolo de acceptarea omagiului, acceptarea intrării celui care dăruieşte în propria poveste.
Făurirea unei podoabe e cu atât mai mult un act magic. E transpunerea unei întegi poveşti într-un obiect de putere, care să condenseze experienţe, invitaţi, intenţii, declaraţii... şi frumuseţe.

În momentul în care o femeie îşi făureşte propriile podoabe, îşi ţine în mâini propria viaţă.

Invitaţia mea către voi este de a ne lucra fiecare un colier în care să ne prindem toate experienţele. Fiecare poate fi simbolizată printr-o mărgică, un charm, o floare, un obiect anume, care să reprezinte pentru noi cât mai bine acea experienţă. Vom prinde în colierul nostru trecutul, prezentul şi viitorul (sau variantele dorite de viitor – câte vrem). Vom aduna la un loc clipele, zilele, anii. Ne vom revedea în deplină siguranţă experienţele  - şi vom alege să vorbim despre ele sau nu, după dorinţă.
Vom putea aduce în trecut resurse din prezent pentru ca trecutul să fie îmblânzit. Vom putea trimite şi ancora în viitor tot ceea ce ne dorim. Şi ne vom purta apoi povestea vieţii cu satisfacţia de a o fi trecut încă o dată, în mod conştient prin mâinile noastre.


p.s. daca va doriti aceasta experienta, dati-mi un semn :)

sâmbătă, 12 aprilie 2014

un zarzar mic...


Saptamana trecuta, prin fatza ferestrei trenului imi treceau in goana pomisori infloriti. Negru subtire si delicat, cu alb si verde. Uneori, cu roz si verde. Sau doar verde. Sau alb, sau roz. Desenati cu precizie pe pamantul brun care parea, de departe, dulce. Strafulgerari din Toparceanu si Ionel Teodoreanu: zarzari cu dragoste.

marți, 25 martie 2014

De-ale focului :)

Zilele  trecute m-am tot gandit la dragonul pe care nu-l mai intalnisem de cativa ani. Cineva mi-a amintit de el chiar de ziua lui si m-a apucat asa, un fel de dor... Si i-am evocat chipul, asa cum m-am priceput eu, cu cateva margele.


Mi-am ales dintre margele cateva, care sa semene putin cu focul. Rosu, galben, portocaliu pentru flacari, negru si cenusiu pentru cenusa.


Mi-am imaginat ochii lui, mari si rosii, cu pleoapele arse...


... si i-am innodat, asa cum m-am priceput, cateva linii ale chipului, ca sa-l recunosc in momentul in care il voi revedea...
Nu conteaza ca voi nu il vedeti inca. In curand se va trezi :)








vineri, 21 martie 2014

De dor de mare :)



Comoara din borcan am primit-o de la Andra, din calatoria ei in tarile calde.


Comoara din cutie am gasit-o, cu cutie cu tot, la Casa Retro. Si nu puteam sa o las acolo.


Iar inspiratia am luat-o din cea mai frumoasa ora a saptamanii trecute, petrecuta alaturi de foc si vorbind despre apa.

duminică, 16 martie 2014

Noi fantezii cu chei :)


Cred ca orice obiect poate fi impodobit cu sarma si margele. Am cumparat cheile disponibile de la magazinul de margelit, mai am unele mici. Mi-a fost drag sa le impodobesc, mi-au evocat generatia cu cheia de gat, generatie din care si eu am facut parte, chiar daca nu am fost purtatoare de cheie.
Orice astfel de cheie poate deschide sau inchide o usa, o poarte, un portal sau o poveste. Sau o inima :)
Bucurati-va de ele asa cum m-am bucurat si eu impodobindu-le.
Caut acum si chei obisnuite, pe care nu le mai foloseste nimeni... cele triste ca si-au pierdut usile, poate se vor inveseli gasindu-si frumusetea pura, lipsita de utilitate practica. Daca aveti chei pe care nu le mai folositi, sunt binevenite, multumesc! Promit chei impodobite la schimb :)