duminică, 23 august 2015

(des)cantec pentru inimi de piatra. si sticla.




am intre maini sarma groasa pentru forma inimilor noastre... ii simt tensiunea, usoara impotrivire atunci cand eu vreau sa o constrang intr-un cadru... ma mir si eu de forma pe care o ia... cat de mult seamana oare  cu inima mea, cu inima ta... oare stau ele atat de aproape, de stranse una in alta, de constranse? si ah, da, o privesc si imi spun: da, asa as fi vrut sa fie, uitand de imaginea care fusese cu o clipa inainte in mintea mea...
si ce legaturi mai fine sau mai noduroase le stabilizeaza sau le inlantuie?
si care sa fie oare toate pietrele depozitate prin colturi?
sa fie amintiri, sa fie lacrimi, cuvinte solidificate, indelung slefuite, devenite stralucitoare pentru a fi vazute fara sa fie povestite?
sa fie imagini cu mine, cu tine, cu tine cel/cea din mintea mea, cu mine cel/cea din mintea ta?
cum oare de s-au potrivit in cadrul de sarma, cat de greu sau de usor le-o fi fost? care o fi tensiunea intre margini, ca intre gratiile unei colivii care contine/sustine cu dragoste si durere dureri si bucurii?
si cat de usor ar fi, daca ti-as da-o sa o porti atarnata la gatul tau, aratand-o lumii intregi?