Pentru că, dintre toate podoabele din sârmă și mărgele pe care le-am făcut, pisicile au avut zilele astea cel mai mare succes, iată rețeta de fabricație.
Am căutat întâi niște imagini cât mai simple. Desene, așa cum sunt în
cărțile pentru copii. Desene pe care le-am simplificat ulterior cât am putut și
le-am adaptat astfel încât să poată fi trasate dintr-o singură linie – linie pe
care am exersat-o de mai multe ori până la forma care mi s-a părut mie cea mai
potrivită. Desigur, se poate printa imaginea găsită, dar am preferat să o
desenez și eu pentru a-mi obișnui mâna cu curbele specific pisicești.
Am trasat din nou curbele respective, de data asta modelând o bucată de
sârmă cu grosimea de 1 mm. Mie mi se pare cea mai potrivită, se pate lucra și
cu 0.8 sau 1,2. Am obținut conturul pisicii. Conturul de bază se poate modela
și după aceea, o simplă îndoire sau întindere poate duce la un profil diferit
de pisică – mai mare, mai mică, mai suplă sau mai pufoasă.
Am ales mărgelele – identice sau diferite. Se pare că arată mai bine dacă
ochii sunt de culoare mai închisă. Mai ales dacă va fi purtată direct pe piele.
Sârma cu care am fixat mărgelele de conturul corpului are grosimea de 0,6 mm.
Sârmă argintată de modelat – de obicei îmi iau de aici.
Am căutat locul ochilor și am poziționat mărgelele pentru ochi cu ajutorul
sârmei.
Pentru mâța care te privește în față, am luat două bucăți de sîrmă pe care
le-am răsucit între ele, partea răsucită reprezentând spațiul dintre ochi. Pe
părțile care se orientează în sus se prind ochi, cele care se orientează în jos
vor fi mustățile. Cele patru capete ale sârmei se răsucesc în jurul marginii
capului. La final, se mai poate interveni cu cleștele pentru mici modificări de
poziție.
Pentru mâța din profil, se ancorează ochiul deasupra, apoi dedesubt, iar de
sub ochi, cu restul de sârmă se formează mustățile – 2-3 mustăți.
În dreptul gâtului, 1-3 mărgele vor asigura stabilitatea. Ca și cum mâța ar
purta o zgardă. Sau o fundă.
În ceea ce privește corpul, el se împodobește cu mărgele după bunul plac,
în funcție de culoarea dorită a blănii.
La final se adaugă o za sau o bază de broșă pentru ca psica să se poată
agăța mai bine de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu